Sunt Ioana Sfîrnaciuc, mama a unui băiețel și consultant certificat în somnul bebelușilor și copiilor mici. Am activat 6 ani în domeniul aviației, având un program haotic mă gândeam că nu îmi va fi greu cu nopțile nedormite și orele puține de somn. Cu venirea pe lume a lui Ștefan am realizat că așteptările mele au fost nerealiste. În primele luni pot spune că am fost pe modul supraviețuire, nu știam nimic despre somnul bebelușilor, rutină sau perioade de veghe. Legănatul non-stop în brațe, alăptatul haotic, somnurile de contact și trezitul la fiecare 30 de minute deveniseră normalitatea noastră ca familie. Ajunsesem să ne gândim cu groază la următoarea adormire și la venirea serii
Descoperiți serviciul care vi se potrivește cel mai bine și bucurați-vă de o experiență personalizată, creată pentru a vă îndeplini nevoile și a vă aduce liniștea dorită. Sunt aici pentru a vă ghida și sprijini la fiecare pas.
Suntem mândri să împărtășim experiențele pozitive ale familiilor pe care le-am ajutat. Iată câteva dintre mărturiile celor care au beneficiat de serviciile noastre și au descoperit bucuria unui somn liniștit pentru copiii lor
Pe Ioana o cunosc de mai bine de 10 ani, de pe vremea în care niciuna dintre noi nu se gândea la momentul în care va deveni mamă. Acum suntem amândouă mame și întâmplarea a făcut ca într-o zi să schimbăm câteva păreri despre această perioadă magnifică dar și grea. Așa am ajuns să aflu că nu eram singura a cărui bebe nu dormea decât cu foarte mari eforturi din partea mea și că practic tot timpul meu (zi și noapte) îl dedicam acestui lucru. Ioana trecuse deja prin asta și între timp se și specializase în acest domeniu mai puțin cunoscut în țara noastră, devenind consultant pediatric de somn. A fost o binecuvântare să reluăm legătura și astfel am început o colaborare frumoasă, care e încă departe de a se fi terminat dar suntem pe drumul cel bun. Pot spune cu mâna pe inimă că mi s-a schimbat viața. Ioana a fost și este alături de noi la fiecare pas, îmi răspunde cu multă răbdare la toate mesajele și întrebările de peste zi (și sunt muuuulte) și mă ghidează de fiecare dată când mă aflu în impas. O recomand din toată inima mămicilor care întâmpină dificultăți cu somnul celor mici dar și viitoarelor mămici care doresc să preîntâmpine acest aspect. Pentru cine dorește mai multe detalii despre colaborarea mea cu Ioana, îmi puteți scrie și vă răspund cu mare drag!
Ioana pe langa faptul ca este o persoana calda, rabdatoare si empatica stiu cat suflet pune in tot ceea ce face. O recomand cu toata increderea pe Ioana deoarece poate fi persoana rabdatoare, calma si foarte dedicata in tot ceea ce face.
Website-ul nostru este locul unde experiența și dedicarea se întâlnesc pentru a oferi soluții de somn sigure și eficiente. Punem accent pe comunicarea clară și pe satisfacția clienților, asigurându-ne că fiecare interacțiune duce la o înțelegere mai bună și la rezultate pozitive. Descoperiți serviciile noastre pentru a găsi soluția perfectă pentru nevoile dumneavoastră și aveți încredere că sunteți pe mâini bune